Galerie Video Galerie Foto Carte de oaspeți naturism

Newsletter

Înscrieți-vă la newsletter și veți fi la curent cu ultimele informații.

ok

Contact

Platoul carstic Vaşcău – Călugări

 

Platoul carstic Vaşcău - Călugări, cuprinde o vastă şi unitară suprafaţă calcaroasă cu numeroase fenomene carstice. Este un platou populat, pe suprafaţa sa fiind răspândite câteva sate: Coleşti, Câmp, Câmp - Moţi, Izbuc, Calugari, Briheni.


Situat în Munţii Codru Moma, platoul calcaros are o altitudine medie de 600-700m şi cuprinde un mare numar de doline, adeseori aliniate, dând naştere unor adevărate "văi de doline". Private de departe acestea au aspectul unor jgheburi cu contururi neregulate, a unor văi uşor meandrate cu maluri adânci. Fundul lor însă este presărat cu pâlnii ceea ce face imposibilă scurgerea vreunui curs de apă.

 

Alternanţa de forme pozitive şi negative de relief, mici dealuri separate de văi, adesea lipsite de un curs de apă sau delimitate de doline, dau aspectul unui relief vălurit, uşor haotic. Platoul carstic domina cu rama sa vestica limita judetului Bihor şi este mărginit de forme de relief dezvoltate pe roci impermeabile, care înconjoară arealul platoului ca o cunună mai ridicată, în care altitudinea maximă este dată de vârful Momuţa (930m).


Platoul carstic Vaşcău este sărac în ape permanente, cele câteva pâraie, dezvoltate în general la limita cu rama montană, pierzându-se în ponoare sau în goluri subterane de tipul peşterilor. Dintre văile care udă extremităţile platoului putem aminti valea Cohuri-Ponor, Valea Recea şi Valea Ponoraş. Valea Pampăr sau valea Ţarina, cum mai apare denumită pe hărţi şi în lucrări de specialitate, se remarcă ca fiind cea mai semnificativă atât ca lungime cât şi ca debit, avându-şi izvoarele în arealul satului Călugări. După ce strabate satul Izbuc, valea îşi pierde cursul de apă în peştera-aven Câmpeneasa, unde formează la intrare, o impresionantă cascadă de 35 de metri înălţime. Peştera-Aven Câmpeneasa este cunoscută ca obiectiv turistic tocmai datorită prezenţei inedite a cascadei pe care pârâul o formează la intrarea sa. După un curs subteran de aproximativ 3 kilometri apele pârâului reapar la suprafaţă în apropierea oraşului Vaşcău, în Izvorul Boiului.


Prezenţa dolinelor, dar mai ales dimensiunile şi fizionomia lor au făcut ca acestea să fie denumite de către localnici cu toponime specifice. Cele mai cunoscute doline sunt Recea, Ponoraş, Boitoş, Pocioveliştea şi Ponoarele. Unele doline adapostesc mici lacuri carstice, tăuri, formate datorita prezenţei unor strate impermeabile de argilă de calcifiere pe pereţii versanţilor lor. Astfel de formaţiuni sunt Tăul lui Ghib, Tăul Ponorului, situat intr-o dolina la mai puţin de 1 kilometru de satul Câmp - Moţi, in apropiere de drumul forestier pe care se află un marcaj turistic cu cruce albastră şi Tăul Dâmbu Şoimului, situat pe Valea Ponor.
La marginea platoului apar cateva izbucuri mai importante dintre care Izvorul Boiului de langa Vascau, Izbucul Călugări şi Izbucul din Valea Briheni.


Izbucul din Valea Briheni este situat pe fundul unui sector de chei impresionante, frumuseţea peisajului şi ineditul apariţiei la zi a unui curs subteran, îî conferă acestuia attribute de atractivitate turistică.


Datorită unui rar fenomen de dublă intermitenţă, Izbucul de la Călugări este vestit în tot judeţul, în jurul lui dezvoltându-se de-a lungul timpului o frumoasă mănăstire. Datorită modificărilor survenite de-a lungul timpului de către căile de drenaj subteran, mecanismul care declanşa fenomenul de dublă intermitenţă s-a dereglat, azi manifestându-se o singură intermitenţă, la un interval de timp neregulat cu o scurgere de 3-5 minute a apei urmată de intervale uscate de 15-40 de minute, în funcţie de cantitatea de precipitaţii căzută. Localnicii şi turiştii povestesc însă că dubla intermitenţă se mai manifestă din când în când, în jurul datei de 15 august, atunci când se sărbătoreşte si hramul mănăstirii de la Izbuc, fiind interpretat de credincioşi ca un semn divin. Mănăstrirea de la Izbuc, cu hramul Sfânta Marie Mare, a fost ridicată în perioada 1928-1930, fiind o mănăstire de călugări. Alegerea edificării ei în poieniţa din apropierea fenomenului carstic s-a datorat credinţei locuitorilor că apa izbucului intermitent este făcătoare de minuni.

 

Una dintre legendele locului redă povestea unui copil orb care, trecând prin apropierea izbucului a auzit zgomotul apei ce venea din adâncuri şi s-a spalat pe faţă cu apa sa, căpătând apoi vederea. Multe alte poveşti ale locului vorbesc de cazuri de vindecări miraculoase, fapt ce a făcut ca notorietatea izbucului şi a mănăstirii să crească constant atât în rândul credincioşilor din toate colţurile judeţului, dar şi în rândul turiştilor.

 

Una din ocupaţiile locuitorilor, păstrată peste veacuri, deteminată de prezenţa calcarului în acest areal, este producerea varului, în numeroasele cuptoare de ars calcarul, numite varniţe, din satele Izbuc si Câmp - Moţi.


Cea mai importantă localitate a platoului carstic este oraşul Văşcău, de la care a împrumutat şi numele, unoraş pe teritoriul căruia s-au găsit urme de locuire umană încă din paleolitic. Prima atestare documentară a oraşului datează de la 1552, sub denumirea de Nagyhko (Cuptorul Mare), denumire legată de resursele subsolului din această zonă, în special minereuri de fier şi marmură. O parte a celor aproximativ 3000 de locuitori ai oraşului practică, cu precădere în perioada actuală, când caracterul industrial al oraşului s-a şters, îndeletniciri care generează produse de artizanat, costume populare, obiecte din lemn şi ceramică, deosebit de apreciate de turiştii care vizitează aceste locuri.

 

Turiștii care doresc să viziteze frumosul platoul carstic al Vaşcăului o pot face urmând DN 76 (E79) Oradea - Deva, până în oraşul Vaşcău şi de aici drumul judeţean care duce la localitatea Călugări, urmând indicatoarele rutiere.

 

Pentru a vedea imagini click aici.

Înapoi